Fii blestemat trei vieţi de acum înainte!

despartire

 

„Te pup”

„De ce mă mai pupi?” am întrebat.

„Pentru că te iubesc.”

Blestemat fie ceasul când am păşit în aceeaşi încăpere cu tine, când mi-ai luat încet mâna, mi-ai sărutat-o şi am simţit cumva că particip la crearea lumii, că un fulger îmi străbate tot corpul şi creează o altă eu, făcându-ne să dansăm pe o melodie auzită numai de noi doi. Blestemat fie şi universul, şi toate forţele reunite împotriva mea în acea seară.

Nu-mi ajung cuvintele şi nici oceanele de lacrimi în care mă înec să îmi exprim revolta împotriva fiinţei tale şi a tot ceea ce te înconjoară. Mi-ai spus că sunt o femeie extraordinară şi că tu eşti un aiurit care nu merită să fiu bună cu el. Ţi-am răspuns că meriţi tot ce e mai bun, doar că eşti atât de neobişnuit cu fericirea, încât, atunci când întâlneşti un lucru frumos, nu ştii ce să faci cu el. Aveai dreptate. Şi eu aveam dreptate, mai puţin în privinţa unui lucru. De fapt, nu meriţi tot ce e mai bun. Nu meriţi nimic.

Îţi doresc să nu existe zi de la Dumnezeu lăsată în care să nu îţi treacă prin minte imaginea mea cel puţin un moment sau în care să nu îmi auzi numele. Să nu existe niciun centimetru de piele pe care să nu mă simţi atunci când gelul de duş se prelinge încet pe pieptul şi pe braţele în care mi-am găsit liniştea, dar şi nebunia.

Să simţi mii de cuţite cum îţi intră în inimă, să consulţi toţi medicii din lume şi să nu existe niciun medicament pentru tine. Să ajungi la vrăjitoare, preoţi şi oriunde mai crezi că o să existe vreun leac, să te mintă toţi că o să fii bine, iar după ce ieşi pe uşă să îţi plângă toţi de milă că rezolvare pentru tine în viaţa asta nu mai există.

Şi să putrezeşti pe dinăuntru. Oricum, ai inima degeaba. Alt scop în afară de cel de a te ţine în viaţă nu are, săraca. Şi să încerci tot ce se poate, să dai tot ce ai, pentru a o mai simţi încă o dată bătând. Şi să eşuezi.

Iar la sfârşitul vieţii tale mizerabile, să ajungi printr-o coincidenţă în pragul uşii mele, să mă implori să te iert. Şi aceeaşi forţă care ne-a unit odată să închidă încetişor uşa şi să îţi şoptească la ureche: „Fii blestemat trei vieţi de acum înainte!”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s